Protecția mâinilor
EN ISO 374 — Mănuși de protecție împotriva substanțelor chimice și a microorganismelor
Protecția chimică nu se cere pe material, ci pe substanță: literele de sub pictogramă spun la ce anume a fost încercată mănușa, iar tipul A, B sau C spune doar la câte.
1. Ce acoperă (și ce nu)
EN ISO 374 este seria pentru mănușile care protejează împotriva substanțelor chimice periculoase și a microorganismelor. Este împărțită pe părți, iar două dintre ele ajung pe mănușă ca marcaj: partea 1, riscul chimic, cu pictograma paharului Erlenmeyer, și partea a 5-a, riscul biologic, cu pictograma de risc biologic.
Certificarea se sprijină pe trei încercări diferite, fiecare cu metoda ei: penetrare (EN ISO 374-2 — mănușa are sau nu are găuri), permeație (EN 16523-1 — în cât timp trece substanța prin materialul intact) și degradare (EN ISO 374-4 — cât de mult se strică materialul după contact).
Standardul nu acoperă riscurile mecanice. Textul lui spune explicit că, dacă trebuie acoperite și alte riscuri — mecanice, termice, electrostatice — se aplică în plus standardul de performanță corespunzător. De aceea pe aproape orice mănușă chimică găsești și marcajul EN 388, iar cele două se citesc complet separat.
„Rezistent la chimicale” nu este o cerință
Nicio mănușă nu rezistă la toate substanțele. O literă înseamnă că mănușa a fost încercată la acea substanță anume, la o concentrație anume, și a rezistat un timp anume — nimic mai mult. Materialul singur nu îți spune nimic: două mănuși de nitril pot avea liste de litere complet diferite.
Permeație nu înseamnă penetrare
Penetrarea este trecerea substanței prin găuri, pori sau cusături. Permeația este trecerea prin materialul intact, moleculă cu moleculă — nu se vede, nu se simte și nu lasă urmă. O mănușă fără nicio gaură poate lăsa solventul să ajungă la piele prin permeație.
2. Cum se citește marcajul
Sub pictogramă apare tipul — A, B sau C — iar sub el literele substanțelor la care mănușa a fost încercată cu rezultat. Tipul nu este o notă de calitate: spune doar la câte substanțe s-a obținut rezultatul, nu la care dintre ele.
| Tipul | Cerința de permeație | Ce apare pe mănușă |
|---|---|---|
| Tip A | Peste 30 de minute la cel puțin 6 substanțe din listă — nivelul 2 sau mai mult la fiecare. | Pictograma, litera A și literele substanțelor certificate. |
| Tip B | Peste 30 de minute la cel puțin 3 substanțe din listă — nivelul 2 sau mai mult la fiecare. | Pictograma, litera B și literele substanțelor certificate. |
| Tip C | Peste 10 minute la cel puțin o substanță din listă — nivelul 1 sau mai mult. | Pictograma și litera C. Fără nicio literă de substanță. |
Toate trei tipurile trebuie să treacă întâi încercarea de penetrare din EN ISO 374-2. Diferența dintre ele este exclusiv permeația: la câte substanțe și cât timp.
O literă înseamnă „peste 30 de minute”, nu mai mult
Litera se marchează dacă s-a atins nivelul 2, adică peste 30 de minute. Nivelul efectiv obținut la fiecare substanță nu apare pe mănușă: este trecut în instrucțiunile de utilizare. Dacă operațiunea durează mai mult de o jumătate de oră, litera singură nu îți ajunge — cere nivelul.
Tipul C nu îți spune la ce rezistă
La tipul C nu se marchează nicio literă de substanță. O cerință scrisă ca „mănuși conforme EN ISO 374-1, tip C” este îndeplinită de o mănușă încercată la o singură substanță, timp de zece minute, iar de pe mănușă nu poți afla care era substanța.
3. Literele și timpul de străpungere
Cele 18 substanțe de încercare sunt fixate de standard. Litera nu desemnează o familie („acizi”, „solvenți”), ci o substanță anume, la o concentrație anume — de aceea numărul CAS este cel mai sigur mod de a o numi într-un caiet de sarcini.
| Litera | Substanța de încercare | CAS |
|---|---|---|
| A | Metanol | 67-56-1 |
| B | Acetonă | 67-64-1 |
| C | Acetonitril | 75-05-8 |
| D | Diclormetan | 75-09-2 |
| E | Disulfură de carbon | 75-15-0 |
| F | Toluen | 108-88-3 |
| G | Dietilamină | 109-89-7 |
| H | Tetrahidrofuran | 109-99-9 |
| I | Acetat de etil | 141-78-6 |
| J | n-heptan | 142-82-5 |
| K | Hidroxid de sodiu 40% | 1310-73-2 |
| L | Acid sulfuric 96% | 7664-93-9 |
| M | Acid azotic 65% | 7697-37-2 |
| N | Acid acetic 99% | 64-19-7 |
| O | Hidroxid de amoniu 25% | 1336-21-6 |
| P | Peroxid de hidrogen 30% | 7722-84-1 |
| S | Acid fluorhidric 40% | 7664-39-3 |
| T | Formaldehidă 37% | 50-00-0 |
Literele Q și R nu se folosesc. Un șir de litere de pe o mănușă se citește ca o listă de substanțe, nu ca un scor.
Nivelurile de permeație
Timpul de străpungere este durata până când substanța ajunge, prin material, de partea cealaltă. Se măsoară în contact continuu cu substanța pură.
| Nivelul | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Timp de străpungere (minute) | > 10 | > 30 | > 60 | > 120 | > 240 | > 480 |
Lista nu este exhaustivă, iar amestecurile nu sunt pe ea
Cele 18 substanțe sunt reactivi puri, folosiți ca referință. Substanța pe care o manipulezi tu poate să nu fie pe listă, iar un amestec se comportă altfel decât componentele lui luate separat. Producătorii publică timpi și pentru alte substanțe, în afara marcajului — acolo trebuie să te uiți, nu la literele de pe mănușă.
Degradarea se măsoară, dar nu are prag
Încercarea de degradare (EN ISO 374-4) se face, însă standardul nu impune un nivel minim: rezultatul trebuie doar raportat în instrucțiunile de utilizare. O literă poate apărea, așadar, și pentru o substanță care umflă sau fisurează materialul. Cere procentul de degradare, nu doar litera.
4. Partea a 5-a: microorganisme
EN ISO 374-5 se ocupă de bariera împotriva microorganismelor și se sprijină pe încercarea de penetrare: mănușa este verificată pentru găuri, prin proba cu aer și proba cu apă. Marcajul este pictograma de risc biologic.
Pictograma singură înseamnă protecție împotriva bacteriilor și ciupercilor. Protecția împotriva virusurilor se marchează altfel: cuvântul VIRUS scris sub pictogramă, și se acordă numai după o încercare suplimentară, conform ISO 16604:2004. Dacă protecția la virusuri nu este revendicată, cuvântul VIRUS nu are voie să apară sub pictogramă.
Fără cuvântul VIRUS înseamnă fără virusuri
O cerință scrisă ca „mănuși cu protecție împotriva microorganismelor” este îndeplinită și de o mănușă marcată doar cu pictograma, fără VIRUS — adică de una care nu a fost încercată deloc la virusuri. Dacă riscul include agenți virali, scrie cuvântul în cerință.
Partea a 5-a nu spune nimic despre substanțe chimice, iar partea 1 nu spune nimic despre microorganisme. Cele două marcaje sunt independente și se cer separat, chiar dacă apar de obicei împreună pe aceeași mănușă.
5. Ce scrii în caietul de sarcini
Pornește de la fișa cu date de securitate a substanței pe care o manipulează oamenii, nu de la materialul mănușii. Cerința care se apără la contestație numește substanța și timpul, nu produsul.
- Numește substanța și concentrația, iar unde poți dă și numărul CAS. „Rezistență la hidroxid de sodiu 40% (CAS 1310-73-2)” este verificabil; „rezistent la baze” nu este.
- Cere timpul de străpungere pentru substanța aceea, ca nivel sau în minute — nu tipul A, B sau C. Tipul spune la câte substanțe, nu la a ta.
- Leagă nivelul de durata reală a expunerii: o operațiune de două ore cere cel puțin nivelul 4 la substanța din proces, nu doar prezența literei.
- Pentru risc biologic, scrie explicit dacă ai nevoie de marcajul VIRUS sau dacă bacteriile și ciupercile sunt de ajuns.
- Dacă mănușa este folosită și la manipulare, cere separat performanța mecanică prin EN 388 — EN ISO 374 nu o acoperă.
Formulare care descrie cerința, nu produsul
„Mănuși conforme EN ISO 374-1:2016+A1:2018, cu timp de străpungere minimum nivelul 4 (peste 120 de minute) la hidroxid de sodiu 40% (CAS 1310-73-2), cu marcaj EN ISO 374-5 inclusiv mențiunea VIRUS, și cu rezistență la abraziune minimum nivelul 3 conform EN 388.”
6. Produse din catalog
Tipul și literele diferă de la un model la altul — citește-le pe fișa produsului, nu pe categoria din care face parte.
● În stoc
Manusi Nitril Food Approved
● În stoc
Manusi Chimice de Neopren
● În stoc
Chem 350 Butyl Gauntlet
7. Standarde conexe
Ediții în vigoare: EN ISO 374-1:2016+A1:2018 și EN ISO 374-5:2016. Ediția anterioară, EN 374:2003, folosea numai 12 substanțe de încercare, nu avea tipurile A, B și C, avea mai multe pictograme — comasate într-una singură la revizuire — și cerea în plus încercarea conform EN 388, pe care ediția actuală nu o mai cere; o fișă tehnică veche sau o cerință scrisă după ea nu se traduce direct în marcajul de astăzi. ISO a publicat între timp o ediție nouă a ISO 374-1, dar CEN nu a preluat-o, așa că ediția europeană rămâne cea din 2016 cu amendamentul din 2018.