Prețuri fără TVA — dedicat achizitorilor 0734 230 676 · contact@seguria.ro
Meniu
Categorii
Contact
0734 230 676 contact@seguria.ro Luni – Vineri, 09:00 – 17:00

Coșul tău

Coșul este gol

Porniți de la categoria potrivită sau de la standardul din caietul de sarcini.

Vezi produsele

Vizibilitate

EN ISO 20471 — Îmbrăcăminte de avertizare de mare vizibilitate

Clasa nu este o proprietate a materialului, ci a croiului: se măsoară suprafața de material fluorescent și reflectorizant vizibilă pe cea mai mică mărime a modelului, iar clasa este dată de suprafața cea mai mică dintre cele două.

EN ISO 20471:2013+A1:2016 SR EN ISO 20471:2013/A1:2017 409 produse în catalog

1. Ce acoperă (și ce nu)

EN ISO 20471 se ocupă de un singur lucru: ca purtătorul să fie văzut — ziua, la lumină naturală, și noaptea, în lumina farurilor, de către cei care conduc vehicule sau utilaje. Standardul fixează culorile permise, performanța retroreflectorizantă și, mai ales, suprafețele minime și plasarea materialelor pe îmbrăcăminte.

Textul spune explicit că standardul nu se aplică situațiilor de risc mediu și scăzut. Acelea intră sub EN 17353:2020+A1:2025, care a înlocuit EN 1150:1999 și EN 13356:2001 (ambele retrase) și care nu clasifică pe clase 1/2/3, ci pe tipuri A, B și AB. Dacă scrii un caiet de sarcini pentru vizibilitate de risc mediu, EN ISO 20471 este standardul greșit.

„Drum”, în definiția standardului, este o „zonă cu trafic, cu vehicule în mișcare”, iar exemplele date sunt pistă de biciclete, port, aeroport, cale ferată și parcare. Definiția este dată de prezența vehiculelor în mișcare, nu de viteza lor — un depozit cu stivuitoare intră tot aici.

Standardul nu acoperă ploaia, frigul, flacăra, riscul electrostatic sau cel chimic. O geacă de mare vizibilitate pentru exterior are nevoie de EN ISO 20471 și de standardul de intemperii; una pentru lucrul iarna, și de cel de frig.

Un standard nu ține locul celuilalt

„Geacă hi-vis impermeabilă” nu este o cerință verificabilă. Impermeabilitatea se certifică separat, iar un produs poate purta pictograma de vizibilitate fără să fi fost încercat vreodată la apă. Cere ambele standarde, explicit, cu clasele lor.

2. Cele trei clase și suprafețele lor

Clasele sunt definite exclusiv prin suprafața de material vizibil, în metri pătrați. Nimic altceva — nici grosimea materialului, nici numărul de benzi, nici tipul de produs — nu intră în definiția clasei.

Material vizibil (m²)Clasa 1Clasa 2Clasa 3
Material de fond (fluorescent)0,140,500,80
Material retroreflectorizant0,100,130,20
Material cu performanță combinată0,20——

Materialul cu performanță combinată — fluorescent și retroreflectorizant în același timp — este o opțiune doar la clasa 1, unde cele 0,20 m² de material combinat înlocuiesc cerințele separate de fond și de retroreflexie. La clasele 2 și 3 cele două suprafețe se cer separat.

Clasa este dată de suprafața cea mai mică

Standardul o spune într-o singură propoziție: „clasa îmbrăcămintei este determinată de suprafața cea mai mică de material vizibil”. Un articol cu suprafață generoasă de fond fluorescent, dar cu doar 0,13 m² de material retroreflectorizant, este clasa 2, nu clasa 3. Surplusul de pe o linie nu compensează lipsa de pe cealaltă.

3. Regulile care decid clasa

Aici se pierd cele mai multe contracte. Suprafețele din tabel sunt doar jumătate din cerință; cealaltă jumătate este unde se măsoară și cum sunt dispuse benzile.

Măsurarea se face pe cea mai mică mărime

Textul este fără portiță: „suprafața trebuie măsurată pe cea mai mică mărime disponibilă a articolului, cu toate sistemele de închidere reglate în configurația cea mai mică posibilă”. Clasa este o proprietate a modelului, stabilită pe mărimea cea mai mică din serie — nu a mărimii pe care ai primit-o ca mostră. Un croi care trece pragul la XXL poate să nu îl atingă la S, iar eticheta trebuie să reflecte mărimea mică.

Regula feței

„Cel puțin (50 ± 10) % din suprafața minimă de material de fond vizibil trebuie să fie pe partea din față a articolului.” O jachetă cu spatele acoperit integral și fața aproape goală nu îndeplinește cerința, oricâtă suprafață totală ar avea.

Ansamblul

O jachetă clasa 2 plus un pantalon clasa 2 nu sunt automat clasa 3. Standardul permite ca un ansamblu să fie clasificat într-o clasă superioară dacă suprafața efectiv vizibilă la purtare atinge pragul, dar impune o condiție de formă: „această clasă superioară trebuie specificată suplimentar atât în informațiile de utilizare, cât și pe etichetele ambelor articole”. Fără mențiunea pe ambele etichete, ansamblul rămâne clasa 2.

Acoperirea la clasa 3

„Indiferent de suprafața de materiale utilizată, un articol de clasa 3 trebuie să acopere torsul și trebuie să aibă cel puțin fie mâneci cu benzi retroreflectorizante, fie craci întregi de pantalon cu benzi retroreflectorizante, dacă nu ambele.”

O vestă fără mâneci nu poate fi clasa 3

Regula de mai sus o exclude din construcție, indiferent de cât material poartă. În plus, o vestă atinge realist 0,50 m² de material de fond, nu 0,80 m². Dacă în caietul de sarcini scrie „veste clasa 3”, cerința este imposibil de îndeplinit și procedura este atacabilă.

Benzile, pe milimetru

RegulaCerința
Material de fondTrebuie să înconjoare torsul, mânecile și cracii pantalonului, pe o lățime de minimum 50 mm.
Benzi retroreflectorizanteMinimum 50 mm lățime, la minimum 50 mm distanță una de alta.
ÎnclinareMaximum ±20° față de orizontală.
Banda de josLa minimum 50 mm deasupra marginii inferioare a articolului, respectiv a cracului.
ÎntreruperiPentru închideri și cusături: fiecare întrerupere maximum 50 mm; în total maximum 100 mm de jur împrejurul torsului și maximum 50 mm pe mânecă.
MâneciDacă mâneca acoperă vederea unei benzi orizontale de pe tors, mâneca trebuie înconjurată de o bandă retroreflectorizantă; dacă acoperă două, sunt necesare două benzi, la minimum 50 mm distanță. Se verifică vizual, cu brațul mișcat prin toate pozițiile.
Craci de pantalonMinimum două benzi retroreflectorizante pe fiecare crac, la minimum 50 mm distanță, înconjurând cracul, cea de jos la minimum 50 mm deasupra marginii de jos.

Personalizarea scade suprafața certificată

Standardul este explicit: „cerințele de suprafață minimă vizibilă … nu trebuie reduse sau compromise prin prezența unor sigle, inscripții, etichete etc.” Un logo aplicat peste panoul fluorescent se scade din suprafață și poate coborî articolul o clasă. Dacă lotul se personalizează, cere furnizorului confirmarea că articolul rămâne în clasă după personalizare.

4. Culori, spălare și marcare

Standardul permite trei culori de fond fluorescente: galben fluorescent, portocaliu-roșu fluorescent și roșu fluorescent. Roșul fluorescent este o culoare validă, deși se presupune adesea contrariul; în schimb „portocaliu”, spus simplu, nu este o culoare din standard.

Pentru fiecare culoare permisă, standardul fixează valori minime de cromaticitate și de factor de luminanță, iar pentru materialul retroreflectorizant valori minime ale coeficientului de retroreflexie, la unghiuri de observare și de intrare definite. Toate se verifică în laborator și apar în raportul de încercare — nu sunt lucruri de evaluat din fotografie sau la recepția mărfii.

Valorile fotometrice care circulă pe internet sunt din alt standard

Cifrele de factor de luminanță și de coeficient de retroreflexie citate frecvent, în fișe tehnice și articole, ca fiind „EN ISO 20471” provin de fapt din EN 471, standardul retras. Nu le copia într-un caiet de sarcini. Formularea corectă cere conformitatea cu standardul și raportul de încercare, nu o valoare numerică pe care nu o poți susține.

Spălarea face parte din certificare

Performanța se verifică după numărul maxim de cicluri de spălare și uscare declarat de producător. Dacă producătorul nu declară un maxim, încercarea se face după 5 cicluri de întreținere. Numărul maxim trebuie să apară pe etichetă atunci când este declarat în informațiile de utilizare și trebuie să corespundă materialului de mare vizibilitate cu cea mai slabă comportare la întreținere.

Pentru contractele cu spălătorie industrială

Cere numărul maxim de cicluri declarat, nu doar pictograma de întreținere. Un articol încercat la numărul minim de cicluri și unul încercat la câteva zeci arată identic pe raft și se comportă complet diferit după un an de spălări.

5. Clasa nu se alege după viteza traficului

Este cea mai răspândită eroare din caietele de sarcini, iar sursa ei nu este nici standardul, nici legea.

EN ISO 20471 definește clasele numai după suprafața minimă de material fluorescent și retroreflectorizant. Textul normativ spune că îmbrăcămintea de mare vizibilitate este „grupată în trei clase, corelate cu evaluarea riscului” și că „utilizatorii ar trebui să aleagă clasa de performanță necesară pe baza unei evaluări de risc a locului sau a situației”. Standardul adaugă, tot în introducere, că „selecția și utilizarea îmbrăcămintei de mare vizibilitate pot varia de la o țară la alta și pot fi reglementate local” — adică decizia „ce clasă, unde” se ia în afara standardului.

În România nu există o astfel de reglementare pe clase. HG 1048/2006, care transpune directiva europeană privind utilizarea echipamentului individual de protecție la locul de muncă, nu menționează nicio clasă, niciun standard de vizibilitate și niciun prag de viteză; anexa sa 2 este o listă orientativă și neexhaustivă, în care singura mențiune relevantă este „îmbrăcăminte și accesorii (banderole, mănuși etc.) de semnalizare fluorescente, reflectorizante”.

Norma care se aplică efectiv lucrului pe drumul public este Ordinul MI/MT nr. 1112/411/2000, punctul 15, care cere ca „persoanele care participă la execuția lucrărilor pe drumul public vor fi echipate cu veste de culoare galben-portocaliu”, iar dacă lucrările se execută și în timpul nopții, ca echipamentul de protecție-avertizare „va fi prevăzut cu elemente retro-reflectorizante de culoare portocalie sau albă”. Este o cerință de culoare, nu de clasă: norma nu numește nicio clasă, niciun standard EN sau SR EN și nicio viteză, și este cu treisprezece ani mai veche decât EN ISO 20471.

Bună practică nu înseamnă obligație legală

În practică, clasa 3 este alegerea uzuală pentru lucrul pe drumuri deschise traficului sau pe timp de noapte, iar clasa 2 pentru zone cu trafic redus ori pentru incinte. Aceasta este o recomandare de bună practică, susținută de evaluarea de risc — nu o obligație impusă de standard sau de legislația română. Scrie-o ca atare, și motiveaz-o prin evaluarea de risc.

Ce să nu scrii

Orice formulare de tipul „clasa 3 este obligatorie peste o anumită viteză de circulație”. Nu se regăsește în textul normativ al standardului și nu se regăsește în legislația română. Prezentată ca cerință legală, este o afirmație pe care nu o poți susține dacă un ofertant o contestă.

6. Ce scrii în caietul de sarcini

Cere clasa, motivează alegerea prin evaluarea de risc și închide cele două portițe prin care intră marfa neconformă: mărimea pe care s-a măsurat și ansamblul nedeclarat.

  • Citează standardul cu referință completă și datată, în forma adoptată în România. „EN 471 clasa 2” trimite la un standard retras.
  • Cere explicit ca toate mărimile din lot să fie certificate în clasa solicitată. Clasa se stabilește pe mărimea cea mai mică a modelului, deci o serie corect etichetată acoperă cerința, iar una etichetată după mostra mare cade la verificare.
  • Dacă soliciți un ansamblu jachetă + pantalon într-o clasă superioară celei a fiecărei piese, cere ca mențiunea de ansamblu să apară pe eticheta ambelor articole și în informațiile de utilizare.
  • Nu cere clasa 3 la veste. Regula de acoperire a torsului cu mâneci sau craci face cerința imposibilă.
  • Numește culoarea exact și spune fluorescent: „galben fluorescent”, „portocaliu-roșu fluorescent”, „roșu fluorescent”.
  • Dacă lotul se personalizează, cere confirmarea scrisă că articolul rămâne în clasă după personalizare.
  • Dacă întreținerea se face prin spălătorie industrială, cere numărul maxim declarat de cicluri de întreținere.
  • Pentru lucru în exterior, adaugă separat standardele de intemperii și de frig. Vizibilitatea nu spune nimic despre apă, vânt sau temperatură.

Formulare care descrie cerința, nu produsul

„Îmbrăcăminte de mare vizibilitate conformă SR EN ISO 20471:2013/A1:2017, clasa 2, culoare galben fluorescent, pentru toate mărimile ofertate; clasa se dovedește cu certificatul de examinare CE de tip și raportul de încercare. Clasa a fost stabilită pe baza evaluării de risc a locului de muncă.”

7. Clasele din catalog

Fiecare clasă duce la produsele care o poartă, filtrate în catalog.

8. Produse din catalog

Clasa ține de croiul fiecărui model, nu de tipul de produs — verific-o pe etichetă, model cu model.

Vezi toate cele 409 produse EN ISO 20471 →

9. Standarde conexe

Ediția în vigoare: EN ISO 20471:2013+A1:2016, adoptată în România ca SR EN ISO 20471:2013/A1:2017 — anii nu coincid, iar „SR EN ISO 20471:2013/A1:2016” este o referință care nu există. Amendamentul A1 a modificat doar procedura de încercare la abraziune; suprafețele claselor și cerințele de culoare au rămas neschimbate, deci un produs certificat înaintea lui nu devine neconform. Predecesorul, EN 471, este retras: o cerință veche formulată ca „EN 471 clasa 2” trebuie rescrisă pe standardul actual, nu doar recitită.

← Toate standardele